duminică, 19 decembrie 2010


Elif Şafak - Sfantul nebuniilor incipiente

Acest roman, primul scris in limba engleza de un scriitor turc contemporan (The Saint of Incipient Insanities), prezinta povestea unui grup de prieteni, de origini diferite, ce locuiesc impreuna in acelasi apartament in America si care fac eforturi pentru a-si indeplini visele sau pentru a nu-si pierde mintile.
Ömer este din Istanbul, urmeaza un doctorat in stiinte politice si e indragostit de o feminista americana, care se simte straina, cu o multime de obsesii si tendinte sinucigase. Abed este un tanar marocan ce isi continua studiile in biotehnologie si indragostit de o fata din tara lui de origine, care se casatoreste cu un alt barbat. Este permanent ingrijorat de prejudecatile americanilor impotriva arabilor si de stilul libertin de viata al lui Ömer. Piyu este spaniol si isi doreste sa devina dentist.
Fiecare personaj este dezorientat intr-un fel sau altul, iar monologurile lor sunt o incercare de-a descoperi ce-si doresc in viata. O abordare contemporana a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, nationalitatea, exilul si nevoia de a apartine cuiva, undeva.
Romanul se sfarseste cu o intrebare care, pe mine, personal, m-a pus pe ganduri: "Care e adevaratul strain: cel care traieste intr-o tara straina si stie ca apartine altui loc sau cel care traieste viata unui strain in tara sa natala si nu are nici un alt loc caruia sa-i apartina?"

"Cand esti strain, nu mai poti sa te limitezi la eul tau umil. Acum sunt poporul meu, locul meu de nastere. Orice, in afara de mine insumi."
"Tara in care te stiu pietrele e mai buna decat tara in care te stiu oamenii."

"Sa te indragostesti inseamna sa-ti insusesti numele persoanei iubite, la fel cum sa incetezi sa iubesti inseamna sa ti-l insusesti din nou. Numele sunt puntile spre castelele existentei oamenilor. Numai prin ele ceilalti, prieteni sau dusmani, pot gasi o cale sa se strecoare inauntru. Sa afli numele cuiva inseamna sa surprinzi mai bine de jumatate din viata lui, restul e doar o chestiune de crampeie si detalii. Copiii stiu asta in adancul sufletelor lor. De aceea refuza instinctiv sa raspunda cand un strain ii intreaba cum ii cheama. Copiii percep puterea numelor, insa, pe masura ce cresc, uita pur si simplu toate astea."

"E adevarat, numele sunt poduri primitoare spre castelul vietii fiintei importante de langa noi, dar nu sunt neaparat singura cale prin care poti intra sau iesi de acolo. Pot sa existe intotdeauna si, de obicei, chiar exista si alte drumuri, ascunse in prima instanta privirii. Alte nume, porecle sau apelative, cu siguranta dintr-un alt timp si dintr-o alta constiinta, nume neoficiale, neatestate si neidentificate, o parte moarte pentru totdeauna, alta parte nepieritoare, fiecare din ele un tunel subteran ascuns in labirintul iubirii, prin care iubita poate sa fuga inainte ca iubitul sa-si dea macar seama de absenta ei. Asa sta treaba cu numele, lucrurile cel mai usor aflat despre oameni, insa totodata cel mai greu de luat in stapanire."
"La urma urmei nu era un oras pe care sa-l poti cerui si lustrui, caruia sa-i poti franjura fantezist marginile si pe care sa-l poti impacheta apoi in cutii viu colorate ca sa-ti invelesti iubita. Nu este un oras pe care sa-l poti servi cu sos besamel pe platouri fastuoase ca sa dai un strop de romantism iubirii voastre sovaitoare. Istanbulul e mult deasupra acestor ganduri marunte, mult prea batran si totusi fara varsta. A ajuns demult la sfarsitul vietii sale si totusi e fara moarte. E o regina urata, o alma mater capricioasa: un pantec amorf ce absoarbe necontenit samanta nou-venitilor, dar niciodata in intreaga sa istorie inseminat de cineva, caminul celor deposedati de toate, dar niciodata posedat el insusi de cineva."

2 comentarii:

  1. so... incep sa cred ca are lumea ceva cu mine. eu am o lista de carti pe care vreau sa le citesc si abia am mai taiat 2, ca mi le-am luat. de ce trebuia sa gasesc la tine pe blog ceva legat de carti? :))

    in orice caz, ma bucur ca ai prezentat-o si abia astept sa o citesc si eu.

    ma bucur mult ca te-am cunoscut si asta e inca unul din motivele pentru care cred ca am avut un an extraordinar.

    iti urez Sarbatori fericite! alaturi de cei dragi si un blog fain frumos sa ai!

    cu bine,
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma bucur ca am cunoscut un alt om interesat de limba turca :)
    Sarbatori fericite si tie si toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere